Ce este IQ-ul? Cum se măsoară IQ-ul și ce înseamnă scorul

De unde vine scorul IQ

Povestea începe la Paris, în 1905. Școlile franceze aveau nevoie de o metodă corectă de a identifica acei copii care ar beneficia de sprijin suplimentar, iar psihologul Alfred Binet, împreună cu Théodore Simon, a alcătuit o serie de sarcini scurte, de dificultate crescândă: urmarea unor instrucțiuni simple, repetarea unor cifre, compararea unor lungimi, definirea unor cuvinte cunoscute. Într-o revizuire din 1908, cei doi au grupat sarcinile pe vârste, astfel încât performanța unui copil să poată fi exprimată ca „vârstă mentală”, adică vârsta la care un copil tipic rezolvă același set de sarcini.

În 1912, psihologul german William Stern a propus împărțirea vârstei mentale la vârsta reală. În 1916, Lewis Terman, de la Universitatea Stanford, a adaptat sarcinile lui Binet pentru copiii americani, a înmulțit raportul cu 100, iar termenul „IQ” a intrat în limbajul de zi cu zi. Un copil de 10 ani care se descurca la fel ca un copil tipic de 12 ani obținea scorul 120.

Raportul funcționa destul de bine la copii, dar nu mai funcționa la adulți. La vârsta adultă, performanța la aceste sarcini nu mai crește constant, așa că un raport ar face ca un om de 40 de ani perfect stabil să pară că pierde teren în fiecare an. David Wechsler a rezolvat problema în 1939 cu o idee diferită. În loc de raport, a comparat fiecare persoană cu alte persoane de aceeași vârstă și a exprimat rezultatul ca distanță față de media acelui grup. Acesta este IQ-ul de deviație și aproape orice test modern de inteligență îl folosește. Istoria testării inteligenței scrisă de Corwin Boake urmărește în detaliu acest drum, de la scala Binet-Simon la scalele Wechsler.

IQ-ul de deviație: ce înseamnă de fapt 100 și 15

Un scor brut, luat singur, spune foarte puțin. A rezolva 24 din 32 de probleme poate fi excelent la un test dificil și obișnuit la unul ușor. Pentru a transforma scorurile brute în IQ, autorii testelor administrează testul unui grup mare de referință, înregistrează cum se distribuie scorurile în fiecare categorie de vârstă și apoi exprimă fiecare rezultat nou ca poziție în cadrul acestei distribuții.

Două numere definesc scala:

• Centrul, 100. Un scor de 100 înseamnă o performanță exact la mijlocul grupului de referință pentru vârsta ta.
• Abaterea standard, 15. Aceasta este unitatea de distanță. Un scor de 115 se află la o abatere standard deasupra centrului, 130 la două deasupra, iar 85 la una dedesubt.

Când scorurile urmează binecunoscuta curbă normală în formă de clopot, aceste distanțe corespund unor ponderi previzibile:

De aceea, un scor IQ este întotdeauna relativ. Nu numără câtă inteligență „ai” într-o unitate absolută. Îți spune unde se situează performanța ta în comparație cu un anumit grup, la un anumit moment, la un anumit set de sarcini.

Momentul contează mai mult decât te-ai aștepta. Performanța medie la testele IQ a crescut de-a lungul secolului al XX-lea în multe țări, un fenomen cunoscut sub numele de efectul Flynn. O meta-analiză care acoperă date din peste un secol din 31 de țări a estimat creșteri ale scorului total de aproximativ 0,28 puncte IQ pe an, aproape 3 puncte pe deceniu, și a constatat că aceste creșteri au încetinit în ultimele decenii. Din cauza acestei derive, testele consacrate sunt standardizate din nou din când în când. Față de un grup de referință vechi, cei care dau testul astăzi pot părea mai buni decât ar părea față de unul nou.

Ce îți cer de fapt testele IQ

Dacă nu ai văzut niciodată un test profesional de inteligență, sarcinile sunt probabil mai puțin misterioase decât îți imaginezi. Majoritatea bateriilor combină mai multe tipuri de sarcini scurte:

• Probleme cu tipare și matrice. O grilă de forme urmează reguli ascunse, iar tu alegi piesa care o completează. Cercetările asupra matricelor Raven, unul dintre cele mai cunoscute teste de acest tip, au arătat că itemii mai dificili combină mai multe reguli și că persoanele care îi rezolvă se pricep mai bine să deducă reguli abstracte și să păstreze în minte mai multe obiective deodată în timp ce verifică variantele.
• Sarcini verbale. Definirea cuvintelor, explicarea asemănării dintre două idei, răspunsuri la întrebări de cultură generală.
• Sarcini cantitative. Serii de numere, probleme de aritmetică, compararea unor cantități.
• Sarcini spațiale. Rotirea mentală a unei figuri, asamblarea unei forme din părți, imaginarea felului în care se pliază un model.
• Sarcini de memorie. Repetarea unor șiruri de cifre sau reținerea unor poziții.
• Sarcini de viteză. Potrivirea simbolurilor sau căutarea unei ținte cât mai repede posibil.

Fiecare tip de sarcină produce propriul scor, iar IQ-ul general, numit adesea IQ total, le combină. Una dintre cele mai vechi constatări ale psihologiei, descrisă pentru prima dată de Charles Spearman în 1904, este că persoanele care se descurcă bine la un tip de sarcină tind să se descurce cel puțin destul de bine și la celelalte. Acest element comun se numește factorul general, sau g, și este principalul motiv pentru care un singur scor general are vreo semnificație. Raportul grupului de lucru al Asociației Americane de Psihologie, Intelligence: Knowns and Unknowns („Inteligența: ce știm și ce nu știm”), rezumă această constatare și alte rezultate bine stabilite într-o formă accesibilă.

Modelul CHC pe înțelesul tuturor

A trata inteligența ca pe un singur lucru s-a dovedit prea simplist. A o trata ca pe zeci de abilități fără legătură între ele s-a dovedit, la rândul său, greșit. Modelul din spatele multora dintre principalele baterii de teste de astăzi se află între aceste extreme. Se numește modelul Cattell-Horn-Carroll, sau CHC, după cei trei cercetători a căror muncă o reunește.

Raymond Cattell, alături de care a lucrat mai târziu John Horn, a făcut distincția între inteligența fluidă și cea cristalizată. Inteligența fluidă înseamnă raționamentul cu material nou, cum ar fi descoperirea unei reguli pe care n-ai mai văzut-o niciodată. Inteligența cristalizată înseamnă cunoștințele și abilitățile acumulate prin educație și experiență, cum ar fi vocabularul. În 1993, John Carroll a publicat o reanaliză a peste 460 de seturi de date strânse de-a lungul mai multor decenii, Human Cognitive Abilities („Abilitățile cognitive umane”), și a propus o ierarhie a abilităților pe trei niveluri. Kevin McGrew și colaboratorii săi au unificat ulterior cele două direcții de cercetare într-un singur cadru.

Îți poți imagina modelul CHC ca pe un copac:

1. În vârf se află o abilitate generală, g, care influențează performanța la aproape orice sarcină.
2. La mijloc se află abilitățile largi, peste o duzină în versiunile recente ale modelului. Printre cele mai cunoscute sunt raționamentul fluid, cunoștințele și înțelegerea (latura cristalizată), procesarea vizuală, cunoștințele cantitative, memoria de lucru, stocarea și recuperarea din memoria de lungă durată și viteza de procesare.
3. La bază se află numeroase abilități înguste, cum ar fi rotația mentală, deducerea unei reguli din exemple sau viteza perceptivă, pe care sarcinile individuale le solicită direct.

Valoarea practică a modelului CHC este că le oferă autorilor de teste o hartă comună. O baterie bine concepută eșantionează mai multe abilități largi, astfel încât scorul general să nu se sprijine pe o singură abilitate îngustă și un profil de scoruri să poată fi descris într-un limbaj comun.

Ce legătură are asta cu testul de pe acest site

Testul de pe iqtest.quest se bazează pe imagini. Eșantionează patru arii ale testului:

• Raționament pe baza tiparelor: descoperirea regulii din spatele unei secvențe sau al unei grile de imagini și aplicarea ei la un caz nou.
• Gândire spațială: imaginarea, rotirea și compararea formelor în spațiu.
• Raționament numeric: recunoașterea cantităților și a relațiilor dintre numere.
• Potrivire vizuală rapidă: găsirea și potrivirea rapidă și precisă a unor detalii vizuale simple.

În termenii modelului CHC, acestea sunt cel mai aproape de raționamentul fluid, procesarea vizuală, abilitățile cantitative și viteza de procesare. Pentru că sarcinile folosesc imagini, forme și cantități, testul lasă deliberat deoparte vocabularul și cultura generală. Asta îl face mai puțin dependent de limbă și înseamnă, totodată, că acoperă o felie mai îngustă de abilități decât o baterie clinică completă.

Cum se standardizează un test IQ profesional

În spatele unui test IQ clinic, de felul celor pe care le folosesc psihologii, se află un proces lung de dezvoltare. Editorul colectează date de la un eșantion mare, ales astfel încât să reflecte populația după vârstă, sex, regiune, nivel de educație și alte caracteristici, iar fiecare categorie de vârstă primește propriile norme. Testul este verificat sub aspectul fidelității (rămân scorurile consecvente?) și al validității (are scorul legătură cu ceea ce ar trebui?), urmând ghiduri profesionale precum Standards for Educational and Psychological Testing („Standardele pentru testarea educațională și psihologică”), publicate în comun de AERA, APA și NCME. Un examinator instruit administrează apoi testul individual, într-o cameră liniștită, după un protocol fix.

Niciun scor nu este perfect precis. Fiecare scor conține o anumită eroare de măsurare, de obicei rezumată prin eroarea standard de măsurare, motiv pentru care testele riguroase raportează, pe lângă numărul unic, și un interval, numit adesea interval de încredere.

Merită să fie clar în ce privință diferă un test online. Testul de pe acest site îți convertește răspunsurile pe scala familiară centrată la 100, cu o abatere standard de 15, dar face asta cu parametri provizorii ai modelului pentru fiecare grupă de vârstă, nu cu norme colectate de la un eșantion reprezentativ al populației. Parametrii se pot modifica după calibrarea empirică, iar orice modificare vine ca o versiune nouă, numerotată. Așadar, scorul și percentila pe care le vezi, precum și intervalul provizoriu al modelului din raportul detaliat, sunt estimări pentru autocunoaștere, nu o evaluare clinică. Pagina despre metodologie explică pas cu pas cum se calculează scorul.

Ce nu măsoară IQ-ul

Un scor IQ este util tocmai pentru că este îngust. Descrie cât de bine ai rezolvat un anumit tip de sarcini în anumite condiții. Iată o parte din ceea ce lasă pe dinafară:

• Cunoștințele și expertiza. Un test cu imagini nu spune nimic despre ce știi despre medicină, istorie sau tâmplărie, iar chiar și bateriile verbale doar eșantionează cultura generală.
• Creativitatea. A produce idei originale are legătură cu găsirea singurului răspuns corect la o problemă, dar este un lucru diferit.
• Abilitățile sociale și emoționale. Înțelegerea oamenilor, gestionarea conflictelor și capacitatea de a simți atmosfera dintr-o încăpere nu fac parte din bateriile IQ standard.
• Motivația, perseverența și caracterul. Acestea influențează ce fac oamenii cu abilitățile lor, iar testele IQ nu le măsoară.
• Judecata practică. A ști ce contează într-o situație reală și încâlcită este o abilitate diferită de rezolvarea unei probleme bine definite.
• Valoarea sau potențialul tău. Un scor IQ descrie performanța la un test. Nu este un verdict asupra unei persoane.

Scorurile IQ prezic totuși destul de bine unele lucruri. Grupul de lucru al APA a raportat că IQ-ul corelează cu notele școlare la un nivel de aproximativ 0,5. Este o legătură substanțială, care lasă totuși cea mai mare parte a diferențelor dintre note pe seama altor factori, precum efortul, calitatea predării, interesul și circumstanțele. Este un mod corect de a privi IQ-ul în general: o informație semnificativă, nu întregul tablou.

Poți avea încredere într-un test IQ online?

Un test online poate fi cu adevărat util, cu condiția să fie onest cu privire la ce face. Merită să pui câteva întrebări despre orice test pe care îl dai:

• Explică ce măsoară și cum se calculează scorul?
• Spune dacă scorurile sale se bazează pe un eșantion reprezentativ al populației sau pe ipotezele unui model?
• Îți spune cât de precis este scorul, în loc să prezinte un singur număr ca ultim cuvânt?
• Controlează timpul, astfel încât rezultatele să fie comparabile de la o persoană la alta?
• Evită afirmațiile de diagnostic?

Un test online nu poate reproduce condițiile controlate ale unei evaluări administrate individual și niciunul nu ar trebui folosit pentru decizii clinice, de plasare școlară sau de angajare. Dacă ai îngrijorări legate de dezvoltarea unui copil sau de schimbări ale propriei memorii ori gândiri, persoana potrivită la care să mergi este un specialist calificat, cum ar fi un psiholog sau un medic.

Pentru curiozitate și autocunoaștere, însă, un test construit cu grijă îți poate oferi o estimare rezonabilă a felului în care raționezi cu tipare, forme și numere. La fel de util este că, dacă înțelegi ce se află în spatele numărului (o scală, un grup de referință, un set de sarcini și o marjă de eroare), poți citi orice scor IQ, de la orice test, cu amestecul potrivit de interes și prudență. Dacă ai deja un rezultat în față, articolul Ce înseamnă scorul meu IQ? îl ia la rând, bucată cu bucată.